marți, 24 aprilie 2012

Școala altfel !!!!!!!!

Toate unităţile de învăţământ din ţară au desfășurat începînd cu data de2- 6 aprilie, programul "Şcoala altfel" in care elevii au putut alege să meargă la muzee, teatru, la film, sau în excursii.







Biblioteca Comunală Barcea s-a implicat şi a găzduit acest program naţional şi m-am bucurat să văd că o mare parte din unitaţile de invatamînt au ales și BIBLIOTECA pe lîngă alte obiective.







Astfel peste 150 de elevi, însoțiți de doamnele Învățătoare,  au păşit pragul bibliotecii cu incredere şi au desfăşurat activităţi de cunoaştere, dezvoltare personală, activităţi de încurajare şi promovare a lecturii, au fost prezentate serviciile bibliotecii grădiniţelor, şcolilor  partenere din Comuna Barcea.


 

În această săptămână, elevii au călătorit în lumea cărţilor cunoscute de ei dar au descoperit si altele noi, au urmarit drumul unei cărţi de la intrarea în bibliotecă până la raft, s-au jucat, au citit, au vizionat filme, au ascultat piese de teatru sau poveşti, au comunicat şi au învaţat să interacţioneze, s-au exprimat liber la BIBLIOTECĂ!













Cu biblioteca plină de vizitatori nu poţi decât să te bucuri şi să te documentezi zilnic pentru a face faţă întrebărilor, care de care mai inedite.





Bibliotecar, Milea Lucia
Biblioteca Comunală Barcea, Județul Galați