marți, 16 septembrie 2014

GÎNDURI LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR



La fiecare nou început de an școlar, fiecare dintre noi, indiferent dacă suntem elevi, părinti, bunici sau profesori sperăm ca acesta sa fie mai bun decît precedenții. Filele întoarse din calendarul ajuns în luna septembrie ne fac să rememoram primele zile de școala din viața fiecăruia dintre noi, cu emoțiile, sfiala si optimismul pe care cu toții le-am trăit an de an în acest anotimp. 

 Începutul unui nou an școlar, dincolo de momentul festiv și al bucuriei, că o nouă generație de școlari pășește pentru prima dată pragul școlii, ne reamintește că a sosit momentul să urcăm încă o treaptă spre maturitate, spre cunoaștere. Învățătura este mijlocul prin care putem atinge cunoașțerea si pentru a realiza acest lucru trebuie depuse eforturi deopotrivă de elevi si profesori, dar cu sprijinul părintilor si a întregii societăți. Aceste eforturi vor fi încununate de succes datorită noii generații de tineri, formată și pregătită pentru noile examene ale vieții. 

Și pentru că, rolul Bibliotecii, este de a fi și un partener de încredere în demersurile educaționale și  de a îndruma pașii cititorilor pe lungul drum al cunoașterii, Biblioteca Comunală Barcea își așteaptă cititorii și în această toamnă  și  pune la dispoziția acestora,  cărți din programa școlară pentru toate grupele de vârstă, acces internet ,gratuit, indiferent de vîrstă.

Înscrierea la Bibliotecă este gratuită, iar programul  este adaptat tuturor  categoriilor de utilizatori:    LUNI-VINERI , ORELE :8-16.   

   Vă fac cunoscut, că în fiecare an fondul de carte al Bibliotecii se înnoieste, datorită  achizițiilor de carte nouă pe care o realizăm cu sprijinul financiar al  Consilului Local Barcea. Astfel, în anul 2013 s-au alocat 3000 de  ron pentru achiziția de carte si am achiziționat un nr. de 278 volume,iar pentru acest an avem aceeasi sumă alocată, care sper eu, să asigure o achiziție bună din toate punctele de vedere. 
       
Vă aștept la Bibliotecă !

Tuturor mult succes în noul an școlar!

Bibliotecar, MILEA LUCIA

luni, 14 iulie 2014

”INSTRUIEȘTE-ȚI COMUNITATEA !!! ”

Prin doatarea cu echipamente IT a Bibliotecii Comunale Barcea și înființarea CIP(Centrului de Internet pentru Public)activitatea bibliotecii este orientată și spre inițierea membrilor comunității în utilizarea tehnologiilor moderne.Acest tip de servicii realizate cu rapiditate si eficiență prin internet, sunt o adevarată binefacere pentru persoanele cărora le sunt inaccesibile din diverse cauze: distanță, costuri, lipsă de timp,șomerii isi sporesc șansele în găsirea unui loc de munc, elevii se pot orienta în oferta educatională, pensionarii au posibilitatea de a comunica la distanță.
Discutînd cu persoane care s-au confruntat cu aceste probleme am pus în aplicare din 26 Iunie, un Proiect/Serviciu care să vină în ajutorul lor, ”Instruiește-ți comunitatea”, care este un curs gratuit de inițiere în folosirea calculatorului. Cursul se va derula timp de un an calendaristic în funcție de cererile primite,pe grupe de cîte 4 persoane, mă adresez în special persoanelor de peste 40 de ani, o zi pe saptamînă timp de 3ore, 4 zile lucrătoare pe serie.
Cursanții vor deprinde noțiunile de bază de operare pe calculator, pentru a naviga pe internet, pentru a comunica( prin e-mail, yahoo, messenger) și pentru a utiliza programul word.
Parteneri în acest proiect sunt și voluntarii bibliotecii, cărora le face mare plăcere să participe, să dea o mînă de ajutor, să fie alături de generația ” părinți și bunici”.
Cursul se va finaliza pe fiecare serie cu acordarea unei diplome de participare,,acordată fiecărui cursant  de  Primarului Comunei Barcea, dl. Zamfir Constantin.
Suntem puțin speriați


Primele zile, învățăm notiunile de bază

Timizi, e normal pentru început

Nepoțica se mîndrește cu așa bunică !!!!


Am primit întăriri, ne-au sărit în ajutor Voluntarii. Mulțumim!

Fete drăguțe, cu pricepere si rabdare ne îndrumă, pas cu pas

Parcă e mai bine acum, suntem mai îndrăzneți

Pînă și pisica îmi este alături......trebuie să învăț!!!



Muncă multă !!!



selectăm, copiem........


Nu-i ușor cu wordul ăsta, dar învățăm !!!!




Suntem parcă mai optimiști, doar ne-a promis domnișoara ca vom ști totul pînă la sfîrșit

eeeiiii, deja este altceva, avem conturi pe yahoo !!!!


”Adevărată minune”, ne putem vedea și auzi !!!!

Acum am înțeles că se poate comunica și altfel, oricînd cu oricine și de oriunde

Mă gîndesc că în curînd o să comunic în felul acesta cu fetele mele !

Suntem uimiți și plăcut impresionați !!!!

Și așa au trecut ,deja, 3 zile de curs.







Bibliotecar, Milea Lucia



miercuri, 9 iulie 2014

BIBLIOTECA PUBLICA SI VOLUNTARII


 Avînd model activitățile Bibliotecilor din țară și rezultatele acestora, mi-am propus și am demarat pentru prima dată, un proiect/ serviciu” Tineri voluntari în Bibliotecă ”cu scopul de a oferi tinerilor participanți, oportunitati de învatare non formala, de petrecere a timpului liber si de socializare, dezvoltare a comunicarii si spiritului de echipa, responsabilizare, etc. 

În perioada 01- 25 Iunie, 2014 Biblioteca Comunala Barcea a selectat 10 voluntari-elevi de liceu cu experienta in comunicare, dispuse sa-si dedice timp, pricepere si energie Bibliotecii si acțiunilor sale.

Acestia sunt:
ICHIM TATIANA, ELEV, C.N.A.E. TECUCI
CHIRITA LARISA, ELEV C.N.S.H. TECUCI
CHICIOJA FLORINA, ELEV C.N.S.H. TECUCI
TONU ZOITA, ELEV C.N.A.E. TECUCI
IORDACHE FLORENTINA, ELEV C.N.S.H. TECUCI
PORTASE FLORENTINA, ELEV, C.N.C.H. TECUCI
TONU GIORGIANA, ELEV, C.N.S.H. TECUCI
POPA MIHAELA, ELEV C.N.S.H. TECUCI
STANCIU VASILICA, ELEV, C.N.A.E. TECUCI
PORTASE ROXANA , C.N.A.E. TECUCI
Activitatile de voluntariat au inceput cu 01 iulie, 2014, pentru un an calendaristic.

Pentru perioada vacantei de vara actiunile abordate  se vor derula 2 zile pe saptamînă timp de 2 ore. Acestea sunt:
  • organizarea colectiilor in sistem CZU
  • înregistrarea documentelor în programul Excel
  • igienizarea documentelor si salii bibliotecii
  • reconditionarea documentelor deteriorate fizic
  • efectuarea de împrumut la domiciliu pentru utilizatorii ce nu se pot deplasa
  • difuzeazarea de  materiale informativive privind activitatea bibliotecii
  • sprijina bibliotecarul in organizarea activitatilor cu publicul
  • acorda utilizatorilor asistenta in utilizarea calculatorului, etc.
Obictive  propuse:
  • atragerea comunitații spre biblioteca prin oferirea de noi servicii
  • initierea voluntarilor în deprinderea tehnicilor de munca intelectuală
  • dezvoltarea abilitatilor de accesare a surselor si familiarizarea  voluntarilor cu acestea
  • provocarea la autocunoastere si autodepasire
Acest program/ serviciu v-a modela sper eu, niste adolescenți, ajutîndu-i sa-si cunoasca abilităile, valorile, de a se cunoaste mai bine si de a se orienta în viitor, în alegerea profesiei.


Bibliotecar, Milea Lucia
ÎNGERII MEI



Facem cunostință cu responsabilitațile


Deja ne-am pus pe treabă.......

uuuuuf, ce grele !!!

Lucrăm în echipă, doi cîte doi


Ne bazăm unul pe celălat

Mă ajută colega ,avantaj ea, e mai înăltuță


mmmm, lumea povestilor, ne place !!!

Un picuț de pauză pentru  o ședință foto. De ce nu?

Înregistrăm cărțile noi....... lîngă o corcodușă

Floricele harnice!!!!


Avem atitudine

S-a terminat programul..........uraaaa!




Ne vedem data viitoare, urmăriți-ne!!!!
Prietene




marți, 4 februarie 2014

SITE-UL PRIMARIEI BARCEA

Pentru cei interesați de informații despre Comuna Barcea accesați site-ul Primăriei Barcea, Județul Galați :
http://primaria-barcea.ro/hcl.html

luni, 3 februarie 2014

SEMINARUL ” FII PROPRIUL TĂU ȘEF ”

Biblioteca Comunală Barcea a găzduit  în data de 15 ianuarie  orele 10 , seminarul ” FII PROPRIUL TĂU SEF” organizat de A.J.O.F.M. Galati si SC FORUM GROUP SRL  în cadrul proiectului  POSDRU,consiliere, informare, consultanță, antreprenoriat, cu participarea unui numar de 40 de persoane( participanti la programele de formare profesionala) care se desfasoara în comuna Barcea, jud. Galați.
În sprijinul organizării acestui simpozion am pus la dispozitie si echipamentele donate BIBLIOTECII ÎN CADRUL PROGRAMULUI  ”BIBLIONET”,calculatoare, videoproiector, ecran de proiecție, a fost nevoie și de surse de informare de pe internet.


După acest eveniment ,în data de 20 ianuarie, 2014 ,tot în sala Bibliotecii am găzduit examenul de final al  persoanele înscrise la cursurile de îngrijitor bătrîni la domiciliu.




Întocmit,
Bibliotecar Milea Lucia